Constantim Damov, CEO Green Group, spune că firma sa prelucrează 50% deșeuri de pe plan local și 50% deșeuri din import, din toată Europa. Damov spune că dacă nu ar importa, atunci ar fi obligat să oprească 50% din capacitatea de prelucrare a companiei sale.
Reportajul evidențiază faptul că de cele mai multe ori gunoaiele nu sunt selectate corespunzător, ilustrând cu imagini și declarații din București. Există firme private care colectează deșeurile și le vând companiilor de reciclare, dar nu în număr suficient. Drept urmare, 90% din deșeurile din România ajung în gropi de gunoi.
Reportajul mai arată și gropile de gunoi ilegale, dar folosite și de autoritățile locale, de companii și de cetățeni. Multe se află în zone protejate și afectează apele sau fauna.
Ministerul român al Mediului nu a comentat situația, încheie reportajul BBC.